
Luna lui Cuptor. Lună caldă de vară, aparent liniștită. Liniștită printre oamenii de rând, agitată și... suficient de fierbinte printre unii cu rang mai înalt, mai ales pentru cei ce sunt luați în vizorul celor de la DNA sau de proprii colegi în alte cazuri. Dacă în primul caz, investigațiile ulterioare lasă de dorit și de cele mai multe ori anchetele se termină cu final fericit atunci când învinuitul spune "STOP!", în cel de-al doilea exemplu, treburile stau altfel. Și altfel stau lucrurile când ești arătat cu degetul că pe lângă faptul că nu ai făcut nimic de când ai intrat în noua funcție dar că probabil doar vârsta e de vină și implicit și lipsa de experiență, mai ești acuzat și că ai gestionat în moduri "secretoase" un buget căcăcios, buget care e mult prea mic față de cerințele noastre, de care noi românii, noi tineretul, noi... viitorul țării... am avea nevoie. Și nu direct așa cum am vrea cu toții, ci indirect prin alcătuirea unor programe naționale fiabile și accesibile tuturor sau prin modernizarea unor chestii și ele părădite și prăpădite odată cu trecerea vremii. Probabil ați ghicit deja. Da, mă refer la doamna Ridzi, fosta doamnă ministru al MTS-ului.
Ministerul Tineretului și Sportului este după mine, o mare turmă în care oile își cresc păstorii și nu invers, iar lupii care vor să muște din ogrăzile altora nu reușesc de fiecare dată. Doamna în cauză a fost o fire mult prea firavă ca să poată face față unor lichele care știu numai să dea din gură atunci când invidia întrece orice limită. Este destul de interesant modul în care au fost admiși și selectați unii pentru a lucra într-un minister și aici nu fac excepție nici cei din celelalte instituții ale statului precum... Parlamentul sau Guvernul. Dar reîntorcându-ne la MeTeSe-u, el se află pretutindeni în media, pe pagina principală a ziarelor și a unor tabloide chiar, dar și la televiziuni sau radiouri. Ce e de remarcat e că lângă fata de la pagina 5, în unele tabloide naționale se poate să apară și ceva politichie și nu doar prostie și babe care își satisfac poftele cu câinele din ogradă ca în alte numere. Și așa cum ne-am obișnuit, nu dăm nume. Dar e ridicol, într-o țară în care vrem cu toții să înaintăm și să avansăm atât financiar cât și pe planuri psihologice, noi ne mândrim cu clasa mult prea inferioară, cu nebunii țării care tăie și spânzură cu discernământ. Și culmea, dacă fetele apar la pagina 5, nebunii apar la ora 5. Probabil suntem o țară de nota 5, de ținta golanului iar șansele acesteia de a se redresa în vreun fel sunt minuscule, posibilitatea observării acestora și evidențierea lor înspre soluționare rezervându-se doar unor categorii de oameni care deși poate dețin un microscop în proprietate personală, se fac că sunt orbi de-a binelea.

Conform unelor surse, demne de încredere cică! doamna Monica Iacob Ridzi s-a folosit de funcția sa pentru a-și rezolva unele probleme în scopuri personale și este învinuită și pe lângă altele de delapidare și abuz în serviciu. Dar ce mi s-a părut cu totul și cu totul deplasat, a fost acel zvon spus în vânt de unii mai mici care spunea că a cheltuit mult prea mulți euroi într-un program ce era destinat tineretului și care mai mult ca sigur avea nevoie de fonduri consistente pentru a-l putea face realizabil. Și ce mai e interesant e că sportul în România se află pe o poziție înaltă, MTS-ul primind finanțări de-a lungul anilor din partea statului destul de consistente. Făcând o comparație nesimțită dar adevărată, Ministerul Culturii și Cultelor spre exemplu, este foarte puțin vizibil pe ierarhia imaginată de mine dar acest lucru se datorează tot acestor lichele care sunt de acord cu vocea poporului care crede că datul cu șutul în minge e mult mai de folos decât mersul la teatru sau alte activități de genul. Și uite așa se face că avem stadioane și echipe locale în aproape toate orașele tării, dar locuri amenajate special pentru activități culturale ce ar trebui să se evidențieze într-o țară cu atăția dăștepți fătați peste noapte ba.
Acum... problema stă astfel. Dacă aș avea cum să preiau vocea poporului (apelând la Harry Potter) și să o piperez pe alocuri cu foarte mare iscusință cu scopul de a realiza o frază cu un semn al întrebării la urmă ar fi ideal. Ar ieși o întrebare retorică destinată mai marilor domni cu cacacravate la piept: Dacă ați știut că... e mult prea tânără, cu multe lacune în domeniu la ce mama naibii ați mai ales-o ca ministru? Dar mă întreb... de ce să mai pun astfel problema... când acum în momentul redactării articolului, aflași că o altă feministă la fel de jună pe nume Plăcintă îi ia locul și care mâine se va așeza grațios pe cel mai înalt scaun al instituției?! Oare o fi la fel de dulce? O fi cu brânză? Noi nu avem de unde ști. Doar domnii parlamentari o s-o deguste într-o căsuță bătrânească dintr-un muzeu de modă veche-n perioada imediat următoare alături de actuala Britney Șpriț a Turismului. Și nu toți, ci doar aceia care au umblat și care încă își “freacă duda?!” cu o altă mare demnitar... Elena Udă. Ăăă... Urdă. ĂăĂă... Mă scuzați. Udrea. Elena Udrea. Una bună și blondă. E pe primul loc. Pe al doilea e Marina Dima pițipoanca care stă degeaba în emisiunea ăluia de pe Antena2 (Răi da' buni) de se câcâie până afli ceva de la el, întotdeauna picior peste picior și zâmbind în exces în televizor(ul) din platou. Are noroc că e simpatică, așa cum e ea cu talente-n freză. Dacă cârcotașii de la Prima atrag hormonii patriei cu cele 2 bebelușe, Antena ne sufocă cu blonda precizată iar mai nou pe ProTV și Sport.ro vedem "Goluri și goale". Deci admiratorii genurilor au în sfârșit un motiv bun de a plăti cablul TV. Și mai vrei să ai pretenții de la proprii copii pe mai târziu...
Hai gata, că mi se urcă... și nu mai coboară... Un singur lucru e cert. Noi tinerii trebuie să înțelegem și să extragem ideea principală din această tevatură națională. Nu avem șanse să fim văzuți de sus niciodată și să luăm locul boșorogilor, loc unde doar ei dețin ciocanul și masa de lemn în care bat neîncetat de ani de zile. Nu avem șanse de un servici mai bun nici dacă actuala guvernare ar fi formată din tineri cu inițiativă. Nimeni nu ne are grijă și ‘nimic’ va dăinui veșnic în buzunarele noastre...
Sindicalizare













19/02/2010 @ 22:39:07
de catre alina
imi place foarte tare cum scrii,e ...
18/02/2010 @ 21:27:25
de catre alina
poate putin cam realist...:)se vede ca ...
18/11/2009 @ 11:37:30
de catre silviuca :)
ofz viucu esti acelasi si ...
18/11/2009 @ 11:29:06
de catre silviuca :)
Stii cum e cu prietenii ? ...
15/11/2009 @ 03:22:45
de catre Lizu